Sarmul discret al intestinului. Trei

190.00 MDL

autor — Giulia Enders, editura — Trei, 296 de pagini.    Povestea celui mai subestimat organ al corpului

Cheia unei vieți mai sănătoase și mai fericite se află î

autor — Giulia Enders, editura — Trei, 296 de pagini.    Povestea celui mai subestimat organ al corpului

Cheia unei vieți mai sănătoase și mai fericite se află înăuntrul nostru.

Deși intestinul este aproape la fel de important ca inima sau creierul, știm foarte puține lucruri despre el. Giulia Enders ne arată că, departe de a fi doar acea parte utilitară și – trebuie să recunoaștem – cam jenantă a corpului, așa cum ne imaginăm, este unul dintre organele cele mai complexe, mai importante și chiar miraculoase ale anatomiei umane. Iar oamenii de știință abia sunt pe cale să descopere cât de mult are acesta de oferit. Noi cercetări arată că bacteriile intestinale pot juca un rol într-o gamă largă de afecțiuni, cum ar fi obezitatea, alergiile și Alzheimer.
Pornind de la experiența personală a bolii care a inspirat munca ei de cercetare și continuând prin a explica totul de la fundamentele absorbției nutrimentelor la ultimele descoperiri științifice care leagă bacteriile intestinale de depresie, Enders a scris o carte de sănătate antrenantă și informativă. Șarmul discret al intestinului ne arată fără tăgadă că putem să beneficiem cu toții de pe urma cunoașterii minunatei lumi a funcționării noastre interne.
Mesajul autoarei este simplu: dacă ne tratăm bine intestinele, și ele ne vor trata le fel de bine. Dar cum și de ce trebuie să facem asta? Putem afla citind această surprinzător de agreabilă explorare a celui mai subestimat dintre organele noastre.

Автор

Enders G.

Barcode

9786067891584;

Доставка в удобное Вам время. (стоимость доставки 30 лей).

Так же доступен Самовывоз.

При покупке свыше 300 лей-доставка бесплатно
Оплата возможна картой при оформлении заказа на сайте или наличными в момент получения доставки, в случае самовывоза оплата осуществляется в магазине (наличные или карточка).
Артикул: 47610 Категория: