autor — Cezar Petrescu, editura — ART, 312 pagini.
Fram era numai un urs alb, însă un urs adesea mai omenos decât unii oameni.
Aceasta nu i-o iertau nici urșii, nu o înțelegeau nici mulți oameni.
Toată lumea, cu mic, cu mare, se bulucește la reprezentațiile Circului Struțki, vrând să-l vadă pe Fram, ursul polar. Or fi bune și celelalte numere cu tigri, maimuțe și clovni, dar tot Fram e răsfățatul publicului. Ghiduș, blând și deștept, mergând pe bicicletă și boxând sau împărțind bomboane copiilor, îi cucerește pe spectatori și circul întreg răsună de strigătele lor: „Vrem Fram! Vrem Fram! Vrem Fram!“
Într-o seară, ursul iese în uralele publicului, se așază în mijlocul scenei și își pune capul în mâini. Nu știe ce se petrece cu el și ce l-a apucat, dar știe că de la o vreme are un vis care nu-i dă pace: vede în somn întinderi nesfârșite de gheață, cerul cu aurora boreală, sloiuri plutitoare, un urs alb care-l cheamă la el… Și chemarea aceea e mai puternică decât toate râsetele pe care le stârnește cu giumbușlucurile lui.
