Gary Chapman și Ross Campbell te învață cum să comunici cu copilul care, deși nu mai e copil, nu se lasă dus de acasă, astfel încât să aveți parte amândoi de libertatea, iubirea și intimitatea care vi se cuvin.
Te afli în următorul scenariu: ești părintele unui tânăr care nu dă niciun semn că ar vrea să-și ia viața în mâini și să devină independent financiar și afectiv. Credeai că, odată cu facultatea sau cu începutul vieții profesionale, vei avea mai mult timp pentru tine și că vei mai scăpa de griji, iar relația voastră va fi mai degajată. Dacă nimic din toate astea nu s- a întâmplat, iar tu ești în continuare părinte cu normă întreagă al unui adult care locuiește cu tine în casă, ai găsit cartea potrivită!
Gary Chapman și Ross Campbell – consilieri de familie, părinți dedicați și familiști convinși – își pun la bătaie întreaga experiență pentru a te îndruma și a-ți demonstra că fericirea e o alegere, că armonia se construiește zi de zi și că poți avea o relație sănătoasă cu copilul tău, chiar dacă a ajuns la o maturitate pe care încă nu e pregătit să și-o asume.
GARY CHAPMAN este unul dintre cei mai renumiţi consilieri din lume pe probleme de familie. Deţine o diplomă de licenţă şi una de master în antropologie, obţinute la Wheaton College şi Wake Forest University. A susţinut un doctorat la Southwestern Baptist Theological Seminary şi a absolvit o serie de cursuri postuniversitare la University of North Carolina şi la Duke University.
De aproape 50 de ani, susţine în faţa unui larg auditoriu conferinţe pe teme de mariaj şi de educaţie a copiilor şi oferă consiliere pentru cupluri în ședințe private. A publicat zeci de cărţi, faimoase fiind cele din seria „Cele cinci limbaje“, care au devenit bestsellere și au fost extinse ca tematică, nu doar pentru cupluri, ci şi pentru persoane singure, adolescenţi, copii şi părinţi.








